vineri, 23 ianuarie 2009

Agentiile sub lupa - Sun Travel Exim

Asa cum anticipam inca din antet, mi-am propus ca in fiecare saptamana sa analizez (desi termenul suna mult prea pretentios) sau mai bine zis sa prezint consumatorului de turism cate o agentie de pe piata romaneasca, asa cum se prezinta ea in ochii turistului obisnuit dar si in ochii unui initiat (nu profesionist!) in domeniu. Tin sa atrag atentia inca de la inceput ca informatiile ce vor urma se refera la modul de prezentare a agentiei si nu vor sa aduca niciun fel de afront la adresa competentei sau profesionalismului angajatilor agentiilor prezentate, ambele aspecte fiind probabil atestate de certificate sau brevete eliberate de catre Ministerul Turismului, in fata caruia parerea umila a unui cetatean de rand este insignifianta.

Astfel, prima agentie de turism ce mi-a cazut sub lupa, fiind un exemplu de agentie marunta la indemana, a fost cea depre care va vorbeam si zilele trecute, Sun Travel Exim.
  • Prezentare
La prima vedere, site-ul agentiei este destul de atragator din punct de vedere comercial, folosind in primul rand combinatii de culori vesele si foarte multe fotografii profi, ce-ti induc din prima clipa sentimentul de vacanta ( o plaja, un peisaj de munte, o cladire istorica, un pic din toate pentru toate gusturile). Desi are un accent de "neterminat", site-ul se prezinta mai degraba ca un pliant ce doreste sa faca impresie buna, nereusind totusi sa atraga asupa lui prea mult din ideea de util. Pentru a completa atmosfera, s-a conceput si un logo dinamic, reprezentand un soare stilizat si vesel, ce-ti ofera o oarecare senzatie de comfort deci bine gandit dpdv comercial.

Trecand peste aspectul grafic, ne vom orienta putin spre partea practica a site-ului si modul in care raspunde acesta nevoilor turistului. Latura informativa a site-ului este bine reprezentata dar puternic comerciala la rubricile "Despre noi" si in special "Business travel", cu mentiunea ca toate informatiile din aceasta ultima rubrica, precum si fotografiile, sunt preluate mot a mot de pe alte site-uri dintre care am identificat lazy.ro, ondine.ro respectiv omtravel.ro, fara a mentiona sursa. Acelasi lucru il gasim si la rubrica "Luna de miere", textul de prezentare fiind prezent si pe turism21.ro si perfect-tour.ro, ceea ciuda pretentiei arogante de a oferi informatii si sfaturi intr-un stil profesionist, nu face decat sa dea un aspect de "peticit". In ceea ce priveste celelalte rubrici de pe site, majoritatea contin cateva oferte ce pot fi filtrate in functie de tara si oras, fara sa atraga insa atentia in vreun fel.
  • Tipuri de oferte
In ciuda asteptarilor sau incercarilor de a gasi ofertele la rubricile aferente, ele sunt listate cu litere mari si impartite pe categorii dupa cum urmeaza:

CITY BREAK 2009 - ceea ce se traduce prin oferte de hotel pentru minim 2 zile ce includ sau nu transportul. Desi oferta este saraca si propune doar cateva destinatii, cu siguranta la solicitarea directa se poate schimba destinatia dar pentru asta trebuie trimis formularul sau sunata agentia in direct, deci un minus la eficacitate. De apreciat insa faptul ca ofertele sunt updatate si preturile sunt prezentate ca fixe, fara deja celebrul "de la".

SKI 2008-2009 - Ofertele de ski sunt de asemenea limitate la 5 tari, ce cuprind insa mai multe statiuni. Ofertele sunt detaliate in functie de perioada ceea ce aduce un plus la capitolul informatii dar, ca de obicei la agentiile romanesti, nu scapam de celebrul "de la" pretul din low season, tariful real pentru high season ajungand de cele mai multe ori la dublul sau triplul pretului afisat.

SHOPPING 2009 - Ofertele de asemenea limitate la cateva orase si nu foarte diferite de cele de city break sunt fie fixe, impunandu-se datele plecarii si sosirii si transportul fie flexibile, ceea ce practic nu inseamna decat o simpla rezervare hoteliera ce nu cuprinde nimic din ideea de shopping.

Sejur CHARTER 2009 - Specialitatea agentiilor turoperatoare cu transport si cazare impusa de 7 zile bineinteles cu date fixe si regim de masa de asemenea impus. Aceste oferte, foarte comune si cam cele mai numeroase, se adreseaza doar turistilor cu concediu flexibil, ce-si doresc o vacanta intr-un hotel plin de romani.

CIRCUITE 2009 - Pachet de asemenea limitat la 5 destinatii generice, cu date fixe si program fix si incarcat - pana la urma totul e fix, genul de vacanta din care te intorci mai obosit decat ai plecat fara sa te fi bucurat de timpul petrecut in vacanta. Mai mult decat atat, ofertele sunt extrem de vagi, ele prezentand hotelurile cu titlu generic in numar de stele, in principal 3, o lipsa de informatie greu de digerat pentru orice stie ce inseamna 3 stele in Paris sau in America de Sud. Un mare minus la capitolul originalitate si informatie pentru toate ofertele, dar cu precadere pentru circuite.
  • Tarife
Asa cum anuntam inca din titlu, un turist inteligent este cel ce cantareste foarte bine raportul calitate-pret si nu se lasa ademenit de formele comerciale de prezentare ce ascund de obicei un comision destul de important. Dar sa luam la puricat ofertele la intamplare:

City Break Barcelona: 133 euro/noapte de persoana deci 266 euro pentru 2 nopti la care se adauga 99 de euro de persoana taxele de aeroport deci un total de 365 euro

Hotelul propus este Apsis Aranea, daca il rezervam prin centrala de rezervari a hotelului, obtinem un tarif de 64.20 euro/noapte pentru camera dubla fara mic dejun ceea ce, pentru 2 nopti adaugand un mic dejun de 10 euro ar face aproximativ de 84.20 euro.

Zborul direct Bucuresti-Barcelona-Bucuresti ar ajunge pentru aceste date undeva la 138 de euro cu o companie low-cost respectiv 192 de euro prin Tarom cu taxele incluse.

Totalul la care am ajunge noi ar fi de 276.20 euro ceea ce insemna un comision de cel putin 88.8 euro pentru agentie.

Ski Bulgaria (pentru ca pentru Austria preturile nu sunt updatate), daca vrem sa inchiriem un apartament pentru o perioada oarecare sa zicem in hotelul Spa Hotel Narcis, tariful ar fi de 165 euro/apartament/ noapte la care se adauga si taxele de 6 euro/pax pe sejur deci 166.5 euro/noapte cu demi-pensiune

Pe orice site de rezervari hoteliere insa tariful unui apartament in acest hotel ajunge si se opreste undeva la 90 euro/noapte cu mic dejun si toate taxele incluse. Daca adaugam un supliment pentru demi-pensiune de 6 euro/pax/zi (deci 102 euro/apartament/noapte), totalul pentru cele 4 nopti impuse de agentie (nu de hotel) va fi de 408 euro, in timp ce totalul platit daca rezervam prin agentie este de fix 666 euro, de unde rezulta un comision de aproximativ 258 euro pentru numai 4 nopti.

Shopping-ul la Dubai cred ca a fost cel mai greu de calculat dar pana la urma am scos-o la capat si cu asta. Pe site-ul agentiei, pachetul transport + hotel ajunge la 1579 de euro/persoana pentru date fixe (03.02-11.02) la care se adauga bineinteles taxele de aeroport de 110 euro/persoana deci un total de 1689 euro de persoana.

Transportul (care este si cel mai costisitor), se efectueaza cu compania Tarom pe site-ul oficial al companiei tariful fiind de 919.28 euro/persoana incluzand toate taxele.

Hotelul Novotel Deira City Centre poate fi rezervat pe site-ul oficial al hotelului sau prin centrala de rezervari Accor, adica cea care administreaza printre altele si hotelurile Novotel la pretul de 65.21 euro/persoana pe noapte in camera superioara cu mic-dejun inclus, deci un total de 391.26 euro pentru cele 6 nopti de cazare.

Transferul de la aeroport la hotel si invers cu taxiul ajunge, dupa cum ne-am interesat, la maximum 60 AED ceea ce ar insemna aproximativ 25.16 euro dus-intors. daca adaugam si turul orasului, al carui pret nu am reusit sa-l aflu dar care sunt convinsa ca nu poate depasi 30 de euro (desi imi amintesc ca anul trecut in Barcelona turul orasului costa undeva in jur de 11 euro/persoana), vom obtine un total de 1385.7 euro pentru intreg sejurul iar agentia un comision de 303.3 euro pentru o singura persoana ceea ce nu-i rau deloc.

Paste 2009 Bruxelles - oferta la 524 euro/persoana incluzand cazare si transport la care se adauga 90 de euro taxa de aeroport si 7 euro pentru bagaj, deci 621 euro.

Hotelul propus este hotelul Bedford ce poate fi rezervat de la orice agentie de rezervari online la pretul de 282 euros/persoana pentru cele 5 nopti din oferta.

Transportul pana la Bruxelles se efectueaza cu compania Blue Air, asa cum se mentioneaza in oferta, si costa 191 euro/persoana cu taxele incluse.

Transferul cu taxiul de la aeroport pana in centrul orasului costa aproximativ 35 de euro, conform site-ului oficial al aeroportului din Bruxelles (deci un total de 70 de euro) iar turul orasului il vom calcula tot la 30 de euro ca si data trecuta desi cu siguranta nu ajunge la aceasta suma.

Totalul unui sejur indiviual in conditiile de mai sus ajunge deci la 573 euro (asta incluzand comisionul agentiei de rezervari), rezultand deci un surplus de cel putin 48 de euro pentru agentie (nemaipunand la socoteala ca tarifele la care are acces un client sunt totusi mai mari decat tarifele la care are acces o agentie de turism)
  • Politica de anulare
Oricat am cauta, acesta nu exista pe site iar clientul nu este informat de politica de anulare nici macar in ofertele trimise pe e-mail deci nu-mi ramane decat sa cred ca agentul de turism o va face cunoscuta clientului decat in momentul confirmarii sau, mai rau, dupa aceea.
  • Asistenta la rezervare
Vazand comisioanele foarte mari pe care le aplica agentia, am vrut totusi sa vad daca ele sunt justificate cumva prin serviciul de asistenta oferit de agentie. Am complet deci un formular de cere si l-am trimis de pe site. In maximum un sfer de ora am fost contactata de catre un angajat al companiei destul de confuz cerandu-mi informatii despre cererea mea pentru Barcelona, in timp ce eu alesesem Madrid. Dupa ce am corectat aspectele legate de locatie, am fost intrebata ce categorie de hotel ma intereseaza si unde sa fie localizat si daca sunt interesata si de oferte de zbor. Nimic legat de buget sau flexibilitatea datelor sau alte servicii ce l-ar fi putut ajuta sa identifice hotelul potrivit. Raspunsand afirmativ am cerut cateva oferte pe e-mail si am primit o oferta cu 1 zbor la 199 de euro de persoana la categoria low-cost respectiv o oferta de hotel de 3 stele cu recenzii foarte proaste dar, bineinteles, incluzand un comision nemeritat. Am raspuns la e-mail intr-un mod politicos, explicand agentului de turism ca am gasit un zbor cu 40 de euro de persoana dus-intors la care, chiar adaugand taxele pentru procesarea platii si taxele de bagaje tot ajung la un pret sub 100 de euro de persoana iar hotelul propus de el se poate rezerva la un pret mult mai mic pe site-ul oficial al hotelului ca sa nu mai vorbim de alte agentii de rezervari am fost "atentionata" de posibilele costuri ascunse respectiv tentative de frauda ale companiilor mentionate de mine (una dintre ele fiind cea la care si lucrez) si mi-a s-a aruncat un ironic "mult succes" in final. Un punct in plus deci pentru ironie si 10 in minus pentru lipsa de profesionalism si pentru atitudinea necomerciala si prea putin orientata catre client. Un agent de turism profesionist, ca un pic de respect fata de client si care stie sa masoare corect raportul intre interesul sau si cel al clientului, intr-o astfel de situatie ar fi incercat (macar!) sa ofere o contra-oferta sau cel putin sa-i "ia ochii" cu un discount din comisionul si asa enorm si nejustificat al agentiei.

Cat despre concluzia generala, nu-mi vine in minte decat o idee si anume aceea de amatorism... dar amatorism pe bani multi si o parere de rau pentru cei ce se lasa pacaliti de aparenta colorata si cuvintele cu grija alese si frumos servite. Colaborarea cu noi va va convinge de promptitudinea si profesionalismul nostru, spune echipa Sun Travel Exim in descrierea companiei. De convins nu stiu, dar cel putin o idee este profesionalismul lor tot mi-am facut!

Un comentariu:

  1. Buna, imi place blogul, este interesant. Dat fiindca am avut de curind o experienta nefasta cu Paralela 45, as fi curios daca ai primit pina acum recenzii pentru ei din partea turistilor. La plangerea mea adresata Paralelei 45, mi s-a transmis ca "nu au mai fost inregistrate plangeri din partea clientilor nostri", lucru evident greu de verificat. Ar fi extraordinar sa existe un site independent care sa inregistreze parerile turistilor. Merci, Vlad.

    RăspundețiȘtergere